Dezinsectie:

Profilactica (preventiva) se refera la aplicarea intocmai si permanent a masurilor igienico-sanitare, de buna gospodarire a obiectivului in scopul reducerii la minimum a depozitelor de materii organice in descompunere, favorabile dezvoltarii larvelor si a posibilitatilor de acces a insectelor adulte spre hrana. Are caracter permanent si trebuie facuta o data la 3 luni.

Curativa (de combatere sau terapeutice) constau in executarea unor actiuni de combatere in focar, cu scopul distrugerii rapide a daunatorilor existenti. Se realizeaza la intervale repetate de 10-14 zile pentru distrugerea focarelor, fiind urmata apoi de dezinsectia profilactica.

Moduri de realizare a dezinsectiei:

Dezinsectie prin pulverizare solutie lichida - consta in utilizarea substantelor pesticide de ingestie si contact, pentru combaterea insectelor adulte si a larvelor. Substantele se aplica in stare pulverizata, in strat grosier, sub forma de aerosoli. Tratamentul se efectueaza in doua etape la interval de 14-21 zile cu pompa tip vermorel pentru spatiile inchise (apartamente, birouri, etc), iar pentru exterior (cladiri si vegetatie) se folosesc aparate tip atomizor, generatoare de ceata rece.

Dezinsectie prin aplicare de insecticid sub forma de gel - consta in aplicarea de picaturi de insecticid sub forma de gel atat in zonele de trecere ale insectelor vizate, cat si in spatiile in care nu pot fi utilizate substantele lichide (aparatura electronica si electrocasnica, panouri electrice, sertare, masini de gatit, etc.). Avantajul acestei operatiuni este ca picaturile de gel nu se vad, substanta nu pateaza, nu are miros, nu provoaca alergii sau disconfort, iar efectuarea acestui serviciu nu afecteaza activitatea umana in zonele unde are loc dezinsectia.

Metode de dezinsectie:

Ecologica - consta in amplasarea unor capcane cu suport adeziv, pe care insectele raman imobilizate.

Chimica - consta in folosirea substantelor insecticide de ingestie si contact pentru combaterea larvelor si a insectelor adulte. Substantele se aplica sub forma de pulberi, pulberi muiabile, solutii, emulsii, aerosoli calzi, aerosoli reci, fumigatii.

Substante folosite pentru dezinsectie:

Substantele insecticide folosite, sunt din grupele III si IV de toxicitate, conform Listei produselor pesticide avizate de profilaxia sanitar-umana elaborata de Ministerul Sanatatii.